Consultanta financiara

Produsele comercializate de societatea noastra pot fi achizitionate in sistem de credit sau leasing financiar.

  1. Leasingul financiar reprezinta acel contract prin care societatea de finantare este Beneficiarul bunului, iar companie achizitoare doar Utilizator.

Conditiile unui contract de leasing financiar trebuie sa indeplineasca minim una din clauzele de mai jos:

  1. a) riscurile si beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;
    b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului catre utilizator la momentul expirarii contractului;
    c) utilizatorul are optiunea de a cumpara bunul la momentul expirarii contractului, iar valoarea reziduala exprimata in procente este mai mica sau egala cu diferenta dintre durata normala de functionare maxima si durata contractului de leasing, raportata la durata normala de functionare maxima, exprimata in procente;
    d) perioada de leasing depaseste 80% din durata normala de functionare maxima a bunului care face obiectul leasingului; in intelesul acestei definitii, perioada de leasing include orice perioada pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
    e) valoarea totala a ratelor de leasing, mai putin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egala cu valoarea de intrare a bunului

 

La acest tip de finantare pot aplica si companiile nou infiintate pentru achizitia de camioane si semi-remorci. Avansul pentru un astfel de leasing financiar incepe de la 10% si se poate desfasura pentru o perioada de maxim 76 luni in functie de Finantator. Exceptie de la acest avans o fac companiile StartUp care trebuie sa achite un minim de 30%.

Leasingul financiar este purtator de TVA si se structureaza sub forma de avans, rate lunare si valoare reziduala. La acest tip de finantare Beneficiarul bunului (Firma de Leasing) emite in numele Utilizatorului politele de Casco si Rca.

 

  1. Creditul reprezinta acel contract care o companie de leasing il ofera Achizitorului sub forma unui imprumut.

In acest sens Achizitorul devine proprietar direct al bunului. Acest tip de achizitie necesita un furnizor extern care va emite catre Achizitor o factura fara TVA. Achizitorul depune dosarul catre firma de leasing, care in urma aprobarii ii ofera clientul o finantare cu un avans minim de 10% pentru o perioada de maxim 60 de luni. Avansul trebuie achitat furnizorului extern, iar dovada platii trimisa catre compania de leasing. Aceasta va efectua plata in numele clientului catre furnizorul extern, dupa emiterea politei Casco si RCA.

Finantarea de tip credit este momentan o „portita” de a ajuta companiile de transport din Romania care lucreaza in Comunitatea Europeana si incaseaza direct in Euro fara TVA. Mentionam ca acest tip de finantare nu este disponibil in alte tari membre ale UE.

Este o forma avantajoasa de finantare, dar in acelasi tip riscanta pentru firmele de leasing datorita faptului ca bunul apartine Achizitorului. In acest sens multe din firmele de leasing solicita Achizitorului CIV (carte de identitate vehicul) bunului pe care il stocheaza pana la inchiderea contractului. Polita Casco este obligatoriu Cesionata in favoarea firmei de leasing, cea care acorda acest tip de finantare tip imprumut (credit).

 

Societatea noastra ajuta clientul in alegerea unei oferte competitive in functie de tipul de transport efectuat. Poate depune in numele clientului si la solicitare lui, dosarul in vederea aprobarii finantarii.

Translate »